Este sfarsit de ianuarie. Frigul si zapada de afara parca ma indeamna sa nu stau in casa. Alaturi de fotograful Mihai Moiceanu pornesc intr-o calatorie in vechea si frumoasa Bucovina. Tema: muzica lemnului. Ideea era sa fim martori la transformarea lemnului, de la taierea lui din padure pana la prelucrarea finala din atelierul tamplarului. Dar asta doar in prezenta unei atmosfere traditionale, frumoase, tipice acestei zone minunate din Romania.
Frumosul apare deja de pe drum, deoarece imediat ce trecem de Bistrita masina ne poarta prin niste trecatori atat de frumoase, incat parca la fiecare kilometru iti vine sa opresti si sa admiri acele peisaje, atat de ireale, incat te crezi intr-o poveste.
Ajungem spre seara in Moldovita, langa Suceava, unde gazda noastra, domnul Casian Balabasciuc, ne astepta cu mancarea calda si cu focul arzand in semineu. Un adevarat bucovinean, el avea sa ne fie ghid in aceste doua zile, avand sarcina grea de a ne purta prin toate locurile frumoase din zona.
Dupa ce gustam din bucatele bucovinene , mai ceva ca la mama acasa, bineinteles, stropite cu traditionala afinata de prin partile locului, ne asezam in jurul semineului si incepem sa facem planul zilelor urmatoare.
Prima zi urma sa incepem prin a urca in padure si a fi martori la taierea lemnului si transportul lui in sat. Parca ne era mila sa vedem cum se taie padurea, dar cei de la Ocolul Silvic ne-au asigurat ca nu e nici o crima. “Sunt pomi care au peste 150 ani, au imbatranit si acum e cazul sa predea stafeta la cei tineri”ne linistesc oamenii locului. Asistam cuminti la toate etapele taierii pana la transportul lui la vale. Facem in liniste fotografii, dorind sa nu stricam atmosfera serioasa a momentului. Doar zgomotul prabusirii pomului la pamant parca ne cutremura dintr-o data si ne trezeste la realitate… Apoi mergem “oleaca”sa admiram peisajul din zona, in timp ce oamenii satului incarca pasnic o caruta de fan.
Facem fotografii in continuu si nu ne dam seama ca timpul trece, parca prea repede. Se face pranz, iar foamea si frigul de afara ne poarta cu pasi repezi catre urmatoarea noastra oprire: Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului, din Moldovita, o manastire noua, asezata in deal, ca nu cumva de acolo, sa nu poti admira toata zona asta atat de pitoreasca. Maicutele stiau ca le vom vizita, asa ca ne asteptau cu masa plina de bunatati aburinde: ciorba, sarmalele si fasolea frecata erau divine. Sau ne era o foame de nedescris deoarece toate platourile s-au golit pe loc.
Parca traiam o poveste, mi se parea prea bun si prea frumos tot ce era in jurul nostru. Dupa mancarea asta dumnezeiasca, si bineinteles, nelipsita afinata, am ramas la manastire, ca sa asistam la slujba de dupa masa. Nu sunt o fire foarte bisericoasa, dar este prima data in viata mea cand nu am simtit cat de repede au trecut 2 ore intr-un asezamant religios. Aici, vocea maicutelor ne-a fascinat cu totul, transformand cantecele in ceva aproape divin. Era, cred, imposibil sa nu ii vezi pe cei prezenti cu o lacrima de emotie in coada ochiului. Superb, cu adevarat superb. Parca era prea frumos ca sa fie adevarat. Bineinteles ca ziua s-a terminat la manstire, toata lumea dorind sa ramana peste noapte cu aceasta ultima imagine pe retina si mai ales, in suflet.
Ziua a doua a venit repede, dupa o noapte parca prea scurta dupa programul din ziua precedenta. Soarele stralucea sus pe cer si totul afara era plin de chiciura. Ne-am plimbat prin zona, cautand sa suprindem acele peisaje extraordinare, de iarna. Apogeul l-am atins destul de repede, cand, pe o ulita laturalnica, o gramada de copii, imbracati in straie populare traditionale, erau la sanius. Bucuria din ochii lor si acea fericire nemarginita, lipsita de orice griji pamantesti erau de nedescris. Din nou, acea lacrima din coltul ochilor si-a facut aparitia. Trebuia sa fii complet de gheata ca in acel moment sa nu iti amintesti de inocenta copilariei si mai ales, sa nu iti doresti si tu sa fii pe acea sanie, pe acel derdelus, in acea Bucovina, din acea Romanie, veche, simpla si fascinanta… Ireal de frumos. Traditionala afinata ne-a urmarit si aceasta minunata zi, bunatatea si mai ales ospitalitatea oamenilor intrerupand ritmul alert al saniutelor cu cate un paharel si o paine cu carnati. Ziua s-a incheiat in atelierul tamplarului, unde vedeam cum lemnul din padure se transforma in forma lui finala. Dar, frumusetea saniusului nu ne mai lasa loc si pentru altceva… Era de departe atractia zilei…
Si asa se incheie 2 zile de poveste, petrecute intr-o zona naturala de exceptie, intarindu-mi inca o data dragostea asta fata de Romania. Merita sa fim romani, merita sa traim aceste momente, merita mai ales sa ne bucuram de ele. Sunt unice in lume! Si din pacate, unele sunt pe cale de disparitie.
Asa ca, haideti sa ne bucuram de ele cat mai repede. Iar daca mai aveti 5 minute libere, dupa ce priviti pozele, incercati sa inchideti ochii si sa veniti aici, in Bucovina, dulcea Bucovina...
Este imposibil sa nu aveti o lacrima in coltul ochilor. Sper…
PS. Multumesc Mihai Moiceanu, multumesc Phototour, din “cauza”voastra am avut sansa de a trai astfel de momente. Nu pot decat sa va urez “La cat mai multe!”